Cap. II - Lumea este formată din noi

Mă uit la mine: mă întâlnesc cu vechi sau noi prieteni şi discutăm despre muzică, amintiri din liceu, haine, ultimele întâmplări amuzante, seci sau triste...

Dar nu discutăm despre noi... ar trebui să înceapă cineva dar nimeni nu îndrăzneşte să înceapă...

Nu îi povestesc niciodată cât de fericită sunt, cât sufăr, pe cine iubesc sau urăsc... sau din ce motive… şi uneori descopăr şi partea bună - aflu părerile ei sincere... nu filtrate de frica de ce aş putea eu crede sau „daca se supără", „așa ceva nu se zice"... etc

Daca m-ar întreba cineva... şi m-au întrebat unii... le spun ca nu îi privește... este treaba mea... de ce vă băgați în sufletul meu?

Îmi descriu sufletul ca o cameră cu pereții din elastic... poți să încerci să intri, dar cu cât vei intra mai adânc, cu atât vei fi aruncat mai departe. Psihologia lui Vasile Pavelcu spune că un om trece mult mai ușor de la iubire la ură decât la indiferenţă... e de fapt şi logic... pentru că ura tot din iubire vine... mi-ar fi însă greu să înțeleg cum iubirea s-ar putea naște din ura....

Dar să lăsăm asta. Cine ar vrea până la urmă să intre în palatul de cleștar al psyche-ului meu? ;))

Este frig, sumbru şi liniște... şi scârţâiau coroanele de plumb…

Dar hai să nu vorbim despre mine... poate că sunt eu mai ciudată... mai altfel... de ce să nu vorbim despre celelalte nush-câte miliarde de oameni? Mai are legătură ceea ce se spune cu realitatea? Am învăţat să vorbim o altă limbă... o limbă pentru care nu există dicționare şi nici gramatică, o limbă pe care dacă nu o cunoști, ești pierdut. Dar nimeni nu te învaţă... Am cunoscut pe cineva care nu a învăţat limba lumii... şi a ajuns victima ei. Pe cine să dai vina? Mi-a fost prietenă şi am sacrificat multe încercând să o salvez...

Nu vreau să învăţ pe nimeni acest limbaj. Copiii nu îl știu şi sunt fericiți. Îngeri sortiți să piară. People all grow up to die. Children all grow up to kill. Ne omorâm zilnic unii pe alții iar a doua zi ne salutăm ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Nu vreau să fac pe învăţătoarea... să dau lecții de viață... nu vreau nici să pretind că știu mai multe ca alții... dimpotrivă... spun doar niște lucruri pe care deep inside le știm cu toții... şi pe care vreau şi eu să mi le reamintesc… să nu uit că nu e vina mea, şi nici a lor...

Am rămas fără cuvinte... poate cuvintele nici nu îşi au locul şi rostul aici... atât pentru azi.