Cap. VI - Si ningea cu fulgi cat prunele...

Si era o seara de noiembrie... si ningea.. sau poate era soare?.. nu, pentru ca era seara... da, era seara...

Credem in iluzii.. credem ca lucrurile sunt nesfarsite, eterne.. ne place sa credem.. dar nu e asa...
Intotdeauna am dispretuit iluziile.. am stiut ca nu trebuie sa cred in ele... si de fiecare data cand am crezut, am avut de suferit.. ultimii ani ii vad in negru si gri.. cu prea putine sclipiri...

Si era o seara de noiembrie.. ultima.. pentru ca ea stia ca acesta va fi finalul...

Back to black... inapoi la a sti ca sunt un nimeni... cineva poate doar pentru prieteni... ultima iluzie a mea..

O seara de noiembrie in care a mai cazut o stea...

"As vrea sa-ti scriu ceva frumos, dar e un cantec fara rost...pentru noi filmul s-a terminat...as vrea sa-ti spun adio dar, pana si asta e-n zadar...nu `ntelegi ca-i genericul final..."

Am uitat in ce trebuie sa cred.. dar nui nik, viata merge mai departe.. si inca o parte din inima mea a murit in seara asta...

Intr-o zi inima mea va fi de diamant.. intangibila si rece...

Si era o seara de noiembrie.. si ningea.. dar de data asta a nins degeaba..

Cap. V - O seara de noiembrie...

Si inca stau intinsa in pat.. cu laptopul in brate.. si ma intreb ce caut aici...
Ironia sortii ... sa vrei sa fugi de lume si ea sa te loveasca in punctul cel mai sensibil si sa te tina strans... si nici macar sa nu iti para rau..
Urasc generalizarile... toate fetele se pupa cand se intalnesc, si sa nu uit - tipa.. stau cu orele sa isi cumpere zeci de perechi de pantofi.. adora trandafirii rosii.. viseaza la un print pe cal alb.. se uita pe youtube la filmulete cu actori catalogati ca hot ... etc etc.. cunoastem...
Si totusi sunt atatea fete pe care le cunosc care nu sunt asa... dezechilibru hormonal? /:) sau doar un IQ rezonabil...
Nu stiu, dar generalizarile omoara genii.. valori... ciudati..
Ce-ar fi ca lumea asta sa respecte originalitatea si nu similaritatea.. apartenenta la grup... Eu vreau sa fiu eu... si nimeni sa nu mai fie eu... si eu sa nu fiu ca nimeni.. asta inseamna ca societatea trebuie sa ma respinga? Asta am invatat in liceu...
Poate ultimul an mi-a aratat altceva...
Ma mai uit in jur din cand in cand... nu mai sunt narcisista de la 15 ani... si incep sa inteleg ca exista si oameni carora nu le pasa.. oameni care cauta doar fericire, si nu acceptare... sau poate care, ca mine, s-au saturat sa o caute si au inteles ca nu are nici un sens...
Si oare ce-o fi si fericirea asta? Cu ce se mananca?
Eu nu ii mai inteleg pe oamenii secolului meu..
Se cearta, se impaca.. dar totul in ochii lumii, cat mai in lumina reflectoarelor... in paginile ziarelor daca se poate..
Si eu vreau sa pastrez totul ... TOTUL... pentru mine.. e chiar asa greu?
De ce?? De ce vor toti sa ma sacrifice pe o masa de tortura ca sa vada ce se gaseste dedesubt? Haideti sa va spun - n-o sa gasiti nimic, pentru ca nu aveti cheia... cheia e la loc sigur, intr-o alta inima.. ascunsa la fel de bine...
Ce s-a intamplat cu private space? cu locul acela doar al nostru.. unde nimeni nu intra.. unde nimeni nu are vreun cuvant... unde sa fiu eu si atat.. eu si chitara mea.. eu si cu inima mea..
Mi-e dor de o seara de noiembrie... cine mai stie unde s-a pierdut si asta?
Continui sa cred in oamenii carora nu le pasa decat de fericirea si de libertatea lor.. sunt putini, stiu, si apreciez faptul ca i-am cunoscut pe cativa...
Si o sa scriu vreodata si despre libertate....