Cap. II - Lumea este formată din noi

Mă uit la mine: mă întâlnesc cu vechi sau noi prieteni şi discutăm despre muzică, amintiri din liceu, haine, ultimele întâmplări amuzante, seci sau triste...

Dar nu discutăm despre noi... ar trebui să înceapă cineva dar nimeni nu îndrăzneşte să înceapă...

Nu îi povestesc niciodată cât de fericită sunt, cât sufăr, pe cine iubesc sau urăsc... sau din ce motive… şi uneori descopăr şi partea bună - aflu părerile ei sincere... nu filtrate de frica de ce aş putea eu crede sau „daca se supără", „așa ceva nu se zice"... etc

Daca m-ar întreba cineva... şi m-au întrebat unii... le spun ca nu îi privește... este treaba mea... de ce vă băgați în sufletul meu?

Îmi descriu sufletul ca o cameră cu pereții din elastic... poți să încerci să intri, dar cu cât vei intra mai adânc, cu atât vei fi aruncat mai departe. Psihologia lui Vasile Pavelcu spune că un om trece mult mai ușor de la iubire la ură decât la indiferenţă... e de fapt şi logic... pentru că ura tot din iubire vine... mi-ar fi însă greu să înțeleg cum iubirea s-ar putea naște din ura....

Dar să lăsăm asta. Cine ar vrea până la urmă să intre în palatul de cleștar al psyche-ului meu? ;))

Este frig, sumbru şi liniște... şi scârţâiau coroanele de plumb…

Dar hai să nu vorbim despre mine... poate că sunt eu mai ciudată... mai altfel... de ce să nu vorbim despre celelalte nush-câte miliarde de oameni? Mai are legătură ceea ce se spune cu realitatea? Am învăţat să vorbim o altă limbă... o limbă pentru care nu există dicționare şi nici gramatică, o limbă pe care dacă nu o cunoști, ești pierdut. Dar nimeni nu te învaţă... Am cunoscut pe cineva care nu a învăţat limba lumii... şi a ajuns victima ei. Pe cine să dai vina? Mi-a fost prietenă şi am sacrificat multe încercând să o salvez...

Nu vreau să învăţ pe nimeni acest limbaj. Copiii nu îl știu şi sunt fericiți. Îngeri sortiți să piară. People all grow up to die. Children all grow up to kill. Ne omorâm zilnic unii pe alții iar a doua zi ne salutăm ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Nu vreau să fac pe învăţătoarea... să dau lecții de viață... nu vreau nici să pretind că știu mai multe ca alții... dimpotrivă... spun doar niște lucruri pe care deep inside le știm cu toții... şi pe care vreau şi eu să mi le reamintesc… să nu uit că nu e vina mea, şi nici a lor...

Am rămas fără cuvinte... poate cuvintele nici nu îşi au locul şi rostul aici... atât pentru azi.

Cap. I - Coincidenţe

Ce face oare ca atunci când ţi-e dor de un vechi prieten, acesta să apară de după colţ? Şi să iți amintești că a fost mai mult decât un vechi prieten... şi să te întrebi... cine suntem acum? Ca atunci când te simți singura, un băiat cu ochi albaștri să iți spună că ţine la tine? Ca atunci când nu mai ai mărunt în casa de marcat, un copil cu părul blond, cârlionțat să cumpere 2 sandwichuri cu 12 bancnote de 1 leu?
Sunt lucruri frumoase care se întâmplă... Ce face ca atunci când realizezi că în calea cunoașterii luciferice stau banii să descoperi că în calea cunoașterii paradisiace stă Natura?

Poate vorbesc doar prostii... poate sunt doar gânduri înşirate aiurea pe tastatură… poate nici eu nu cred ce spun...

Cineva mi-a spus odată ca știu să scriu. Era cineva care știa ce spune. Altcineva mi-a spus odată că sunt cea mai potrivită pentru meseria pe care mi-am ales-o. Era din nou cineva care știa ce spune... Si am crezut. De ce?

Pentru ca mi-au spus-o atunci când aveam nevoie să o aud.

Îmi amintesc acum de o iubire pe care credeam ca am uitat-o. Nu. Nu am uitat-o, ci doar am vrut să o uit şi să o păstrez doar în jurnalul meu verde cu cheiță şi lăcăţel. Aveam odată, de mult - 15 ani şi visam să cuceresc lumea... să scriu şi să ajung cineva... aveam 15 ani şi visam la ochi negri şi la absolut.
Acum am 18.. şi la ce îmi folosește?
Sunt studentă... şi nu realizez...
Sunt un om matur şi am învăţat din greșelile liceului...
Şi le voi repeta cu fiecare ocazie...

Merg pe strada şi, când îmi amintesc, privesc oamenii. E mai mult sau mai puțin interesant. Dar vă propun un experiment: mergeți cu autobuzul/troleibuzul/tramvaiul/metroul... etc şi priviți feţele celor din jur.
Cei mai puţini privesc împrejurimile... poate sunt străini... evident nu e valabil pentru metrou :P
Alții, puţini - zâmbesc - astăzi s-au îndrăgostit...?
Dar trista majoritate privește în gol - le poți studia faţa ca pe o hartă politică:

trebuie să plătesc factura la curent... şi să nu uit să trec pe la nico să iau foile de lucru... mâine, după ce vin de la servici, să trec pe la piață… a zis nutzi că sunt cartofi ieftini la dacia... vai, ce cald e acolo... o sa mă îmbrac subțire... detest bluza aia maro... să merg pe la piața de miercuri să îmi iau o bluză... oare cât o fi factura? mai îmi ajung banii de o bluză? vai... să nu uit de cadoul pentru iuly... de ce trebuie să aibă ziua tocmai acuma când trebuie să plătesc curentul? parcă vroia o minge... aceea de la universal... era scumpă... găsesc oare una la fel in piață? ba nu... hai să îi fac plăcerea asta de ziua lui... cât costa? hm… şi cu lumina... nu, nu îmi mai ajunge de o bluză... să cobor mai repede să merg la nico... la dracu! am uitat factura acasă... etc etc

sau:
dacă am greșit la 1, m-a luat naiba... 10 puncte... dar eh... poate n-am greșit... era bine... sau? offff… nu mai țin minte... sa zicem că am făcut bine... înseamnă ca iau 9,40... si dacă la română iau… hm... 9,10... atunci tre să îmi iasă media peste 9,60... şi atunci intru la buget... o să plec de aici... o să scap de aici... o să fiu liberă ca pasărea cerului să îmi trăiesc viața mea... şi nu mă mai interesează ce las în urmă... m-am săturat să trăiesc pentru alții... să îmi dedic viața unui băiat căruia nu îi pasă de mine şi să dau raportul părinţilor cu ora de plecare, sosire, destinația şi acompaniamentul... a fost frumos în liceu... o să îmi fie dor de colegi… dar la facultate o să fie supeeer... new life, new me... yeah… etc etc

sau:
am închis gazul, apa, frigiderul, televizorul... am scos calculatorul din priză? l-am scos... ba nu… am uitat... sau l-am scos? am luat cu mine trusa de machiaj? da. umbrela? da. cadoul? da. fuck... am uitat să cobor...

oamenii uită să se uite în jur... să privească lumea... s-au închis în ei şi se judecă după telefoane, haine şi poze cât mai macho/sexy... cum ramane cu vechile valori? ce însemna acum 50-100-500 de ani "o fată bună" şi ce înseamnă acum?

(to be continued)